Optimizat Firefox & Chrome

Ion Agarbiceanu si Ion Slavici-doi scriitori ardeleni

Mai sunteti incantati de placerea lecturii?

Chiar daca se citeste mai putin in ultima perioada, tot gasim ceva basme sau povesti specifice copilariei printre scriitorii din zona noastra geografica.


<<<

continut > seitin > simpozion > file din cartea naturii
Citeste tot articolul (chiar daca e mai lung-pot fi postate si romane!) sau poti sa sari direct la sectiunea de imagini (daca sunt luate) sau la cea de mesaje (daca sunt trimise).

file din cartea naturii

Publicat la de inv. Felicia Ignat [show] inv. Felicia Ignat [hide] - 1 mesaj- vizualizata de 12906 ori

  • Distribuie si tu daca iti place!
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • Delicious
  • Digg
  • Technorati
  • Stumble Upon
  • Yahoo Messenger
 

File din cartea naturii

Personalitate ardeleană (scriitor, ziarist, preot, parlamentar şi academician), Ion Agârbiceanu a avut mereu în centrul preocupărilor lui evoluţia omului, surprinzând în scrierile sale cele mai importante etape ale vieţii acestuia, de la copilărie până la maturitate. Ion Agârbiceanu s-a născut în comuna Cenade, judeţul Alba, fiind un prozator ardelean de talent. A debutat cu volumul de povestiri "De la ţară" (1906) şi a publicat, an de an, câte una sau mai multe cărţi în proză. Opera sa este încărcată de substanţă umană, de intuiţii psihologice şi etice, dar cu concluzii morale şi sociale în limitele unei filosofii a bunului simţ popular. Povestirile sunt populate de oameni care suferă: ţărani, mineri, preoţi, învăţători. A iubit mult copiii şi a scris numeroase povestiri pentru micii cititori, strânse în volumul "File din cartea naturii", tipărit în 1959. În acest volum apar suflete simple al căror tragism mut se consumă în maiestatea indiferentă a unei naturi sălbatice. Povestirile impresionează prin candoarea umilinţei şi a acceptării unui destin. Este receptiv la zona de fantastic şi de mister a lumii ţărăneşti, păstrând o atitudine candidă, optimistă în faţa existenţei. Volumul "File din cartea naturii" îngemănează evocări lirice ale lumii satului şi copilăriei scriitorului, operă din care se degajă o notă de bucurie, de dragoste de viaţă, Agârbiceanu surprinzând aici scene din viaţa satului ardelean în complexitatea sa, în diferite anotimpuri. "Salcâmii în floare", "Ciocârlia", "Veveriţa", "Povestea privighetorii" sunt "icoane" ale existenţei ţărăneşti conturate din perspectiva copilului de odinioară aburite de nostalgia amintirilor. Scriitorul a realizat o culegere de povestiri realiste, vii, răscolite din febra vieţii. Facem cunoştinţă cu o suită de tablouri emoţionante ale unei lumi trecute, e vorba aproape peste tot de viaţa copiilor din satul ardelean de după primul război mondial,o mulţime de copii care sunt surprinşi la munca câmpului, ajutându-şi părinţii, dar şi jucându-se în mijlocul naturii de care sunt adânc legaţi. Unii rabdă o exploatare directă şi grea (ex. "Ciocârlia", "Pogoniciul" etc.), alţii trec prin toate privaţiunile şi asprimea vieţii, în care unii oameni luptă din greu pentru o bucată de pâine ("Bunica Safta", "Nepoata lui Moş Mitruţ", "Nicu" etc.). Povestirile sunt pline de duioşie, trezind în sufletul cititorului compasiunea şi totodată revolta. Satul, cu obiceiurile şi necazurile sale, câmpul şi munca îndârjită a oamenilor au devenit matca firească a dezvoltării sale. Dar dintre toate elementele naturii înconjurătoare, pădurea cu tainele şi frumuseţile ei se pare că l-a impresionat cel mai mult. Natura l-a predispus la visare şi la meditaţie. În cartea sa " Mărturisiri" spune: "Ceea ce mi-a pătruns adânc în suflet în aceşti ani ai primei copilării, din păscutul oilor la marginea pădurii sau în pădure, a fost mireasma câmpului, a codrului, culorile cerului, ale luncii cu florile, bătaia şi cântecele vântului în văzduh sau în pădure, cântecele apelor, al pâraielor, în topitul zăpezii." Sunetele, culorile şi miresmele se resimt în tot ceea ce a scris Agârbiceanu. Scrierile sale au un anumit calm al vieţii izvorât din amintirile şi evocările copilăriei, din poezia muncii aspre, dar plină de luminozitate morală. Scriitorul răsfoieşte uriaşa carte a naturii cu sentimentul dascălului care se îngrijeşte de elevii săi ca să primească din toate punctele de vedere învăţături cât mai solide. Natura este zugrăvită într-o bogăţie de culori specifică locului unde se petrece acţiunea. Întâlnim o lume învăluită în aroma miresmelor pădurii, fâneţelor, livezilor înflorite, a pământului răsturnat de cuţitul plugului amar şi paşnic. Aproape toţi copiii sunt înfăţişaţi alături de cei apropiaţi lor, la marea şcoală a muncii. În multe povestiri personajul principal, prin mijlocirea căruia este descoperită natura, este un copil. Iarna nu se dă bătută, dar oamenii nu se lasă înfricoşaţi şi încep să iasă cu plugurile la arat, iar copiii la păscut cu oile. ("Ciocârlia"). Ionaş aude cântecul ciocârliei şi duce vestea cea bună plugarilor. Sunt fericiţi şi copiii, când află de la Vasilică legenda ciocârliei, ciocârlia fiind un simbol care anunţă instalarea definitivă a primăverii, semn că sătenii pot începe munca câmpului. Un alt copil se îndeletniceşte cu observarea micilor gângănii şi ştie deosebi câteva dintre ele ("Bourelul"), altul, suit în car, merge în pădure şi are revelaţia acesteia ("La pădure"). Copilul din povestirea "Brazii" trăieşte în ţinuturi de şes, dar învaţă, prin mijloace proprii, să facă distincţie între arborii cu frunze căzătoare şi conifere. În povestirea "Culesul porumbului" apar plugarii satului. Se bucură de roadele pământului, alături de copiii care-i ajută la strânsul porumbului. În mireasma îmbătătoare "se ridica în văzduh larma vorbelor" şi a râsetelor. Peste bucuria şi lumina culesului s-a aşternut un nor pe sufletele oamenilor, când aceştia au aflat de moartea unui consătean pe nume Dumitru. Agârbiceanu nu-şi povesteşte direct, ca şi Creangă, propria copilărie. El încearcă să obiectiveze, într-un fel, evocarea întâmplărilor şi a chipurilor trecutului său, dându-le un cadru epic, la persoana a III-a şi atribuindu-le unui personaj imaginar, exterior. Scriitorul e un fin cunoscător al sufletului copilului, urmăreşte cu fineţe cum se naşte în el interesul, dragostea de muncă, cum îndrăgeşte îndeletnicirile câmpeneşti, cum observă prefacerile anotimpurilor. Decupează figuri dragi ale copilăriei, legate şi ele de prezenţa animalelor: "codobatura", "Veveriţa". Este subliniată cu precizie, fără ostentaţie, firesc, nobleţea morală a omului simplu, dragostea de dreptate, năzuinţa lui spre mai bine, setea de învăţătură, şi perfecţiune în "Dimineţile", "Ciocârlia", "Ilia Bumbii", "Povestea privighetorii", "Ciobănaşul". Bunica Safta, din povestirea cu acelaşi titlu, are de învins mari greutăţi cu copiii lăsaţi în ograda ei, fără să fie întrebată de cei care pleacă la muncile agrare. Nichifor, "sluguliţa" din "Pogăniciul", este silit de stăpân să muncească până la istovirea puterilor fizice, iar Ilia Bumbii din povestirea cu acelaşi titlu se bagă boar şi moare luat în coarne de un bou. Într-un sat din Ţara Moţilor apare figura cioplită în piatră a Fefeleagăi, femeia care căra zilnic piatră împreună cu Bator, calul bătrân şi orb. Bărbatul ei fusese miner şi tuberculoza avea să-l doboare, la fel cum au fost seceraţi ,de aceeaşi boală, şi copiii ei. Este o tulburătoare dramă a acestei femei pentru care timpul începuse să aibă doar o singură măsură: "de la moartea unui copil, până când altul îşi închidea ochii". Din povestirea "Dimineţile" aflăm câteva rânduieli statornicite într-un sat din câmpia transilvăneană, mişcarea satului într-un anumit moment al zilei, dimineaţa, iar când iarba a crescut, toată suflarea satului a ieşit la strânsul fânului din brazdele groase ("La fân"). Copiii îşi arătau hărnicia, alături de părinţi, deoarece fiecare avea câte o furcă de lemn pe măsură, nouă şi uşoară, cu care lucra cu toată hotărârea, cu ochii aţintiţi la cei mari. Seara, "numai mireasma fânului mai stăruie în aer deasupra luncilor şi, dusă de boare, până departe peste câmp." "File din cartea naturii" constituie un imn al dragostei de viaţă, al muncii, al nădejdilor de libertate şi fericire. Apariţia ciocârliei cântând în auzul primăvăratic după o iarnă prea îndelungată, primele munci pe ogorul eliberat de povara zăpezii, zumzetul albinelor în aerul greu de parfumul florilor de salcâm, aventura "întâiului drum" al copilului la prăvălia aflată departe de casă devin evenimente esenţiale, repere ce ritmează viaţa în acordurile unei depline armonii între om şi natură. Povestirile respective transmit fiorul aparte al iniţierii în misterele universului, în "minunile" simple ale naturii şi vieţii, lirismul fiind principala lor însuşire. Ion Agârbiceanu şi-a dobândit un loc sigur nu numai în paginile istoriei literaturii române, dar şi în inimile numeroşilor lui cititori, de la copiii şcolari şi până la cititorii de vârstă înaintată. Masivitatea creaţiei, vasta ei geografie, varietatea tipologică şi îndelunga sa prezenţă în literatură îl impun pe acest scriitor drept unul dintre prozatorii români cei mai semnificativi, prin viziune, etos şi specific naţional. Înv. Felicia Ignat Şcoala cu cls. I-VIII "Toma Cocişiu" Blaj
Bibliografie Agârbiceanu, Ion, File din cartea naturii, Bucureşti, Editura Agora, 2007 Androne, Paul, Prefaţă la "Ion Agârbiceanu, Povestiri", Bucureşti, Editura Albatros, 1989 Cubleşan, Constantin, Ion Agârbiceanu: "Povestiri şi nuvele", în "Tribuna", Cluj, an XV, nr. 7, 8, 9, 10, 11, 1972

sus

<<<


Tag cloud



Imagini

Nu sunt imagini la acest articol

sus

<<<


Mesaje

Primit de la rugzy rucsy pe la

 
			super!super! 


Puteti sa ne trimite-ti un mesaj folosind formularul de mai jos


(complectati toate campurile)
Formular-contact

COD CAPTCHA

sus

<<<