Optimizat Firefox & Chrome

Ion Agarbiceanu si Ion Slavici-doi scriitori ardeleni

Mai sunteti incantati de placerea lecturii?

Chiar daca se citeste mai putin in ultima perioada, tot gasim ceva basme sau povesti specifice copilariei printre scriitorii din zona noastra geografica.


<<<

continut > blaj > referate > Lumea satului ardelean oglindita in scrierile lui Ion Agarbiceanu
Citeste tot articolul (chiar daca e mai lung-pot fi postate si romane!) sau poti sa sari direct la sectiunea de imagini (daca sunt luate) sau la cea de mesaje (daca sunt trimise).

Lumea satului ardelean oglindita in scrierile lui Ion Agarbiceanu

Publicat la de Isaila Gabriela Veronica [show] Isaila Gabriela Veronica [hide] - nu sunt mesaje- vizualizata de 4936 ori

  • Distribuie si tu daca iti place!
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • Delicious
  • Digg
  • Technorati
  • Stumble Upon
  • Yahoo Messenger
 

Lumea satului ardelean ogindită în scrierile lui Ion Agârbiceanu


Am citit cu mult interes “Ciocârlia”,

“Întâiul drum” şi “Darul lui moş Miron”, precum şi alte minunate povestiri scrise de Agârbiceanu. M-am lasat desprinsă cu uşurinţă de viaţa de zi cu zi, de activităţile mele cotidiene şi am păşit pe uliţele satelor fără nume pline de culoare din inima Ardealului. Ce frumos ar fi să regăsim simplitatea oamenilor şi a locurilor evocate de acest scriitor! M-am întâlnit cu moş Miron, cu Fefeleaga, cu Măriuţa, cu Linuţa, cu moş Mitruţ, şi cu multe alte personaje pline de farmec din lecturile prozatorului de la Cenade. M-am hrănit si am primit cu sufletul deschis învăţăturile transmise de autor, necazurile lor de fiecare zi , respectul faţă de păstrarea obiceiurilor şi datinilor din străbuni, curajul de-a înfrunta toate greutăţile,dorinţa de a birui răul şi vitregiile vieţii, dorinţa tuturor de a ramâne pe meleagurile natale. Ţăranii de la munte sau din câmpia ardeleană nu aveau un trai prea uşor, se confruntau cu multe lipsuri şi nevoi, dar trăiau cu multă credinţă. Speranţa, credinţa şi mai ales încrederea în Cel de Sus îi face să învingă cu tărie greutăţile vieţii. Mila, omenia, ajutorarea celui aflat la greu sunt sentimente profunde pe care le-am întâlnit în faptele şi vorbele personajelor. Câmpia, pădurea sau satul au inceput să devină locuri mai cunoscute şi încărcate cu multă poveste pentru mine. Înserarea a devenit o taină, cerul este plin de mister, razele de lună sunt mirifice şi nopţile au devenit adevărate poveşti. Pădurea cu foşnetul ei, vieţuitoarele pădurii, apele, păsările şi albinele, toate animalele crescute în ogradă m-au ajutat să cred că satele au închis în ele multe taine. Am intrat cu multă emoţie alături de matuşa Stana pe o portiţă cu flori şi am ascultat cântecele miraculoase de lângă o stupină, i-am lăsat pe alţi copii bucuroşi la umbra unui cireş. Nu ştii cine sunt mai gălăgioşii, albinele care fierbeau în văzduh sau copiii care o zbugheau în curtea batrânei. “Roitul stupilor” m-a făcut să iau o pauză din citit şă să-mi înmoi buzele cu miere parfumată şi dulce pe care nu am mai gustat-o de mult şi de care mi s-a făcut poftă. Oare matusa Stana era vecină cu moş Ioniţă? Cred ca este un drum scurt până la casa bătrânului. Nu ştiu adresa exactă să pot să-i trimit o carte poştală, dar am aflat că locuieşte pe o stradă pietruită cu bolovănaşi de râu şi întărită. Are o casă din piatră şi este acoperită cu ţiglă. Am găsit casa cu uşurinţă mergând pe marginea unui râuleţ de munte, păşind pe bolovanii lucii, udându-mi faţa cu apa rece si cristalină. De pe cetăţuie, de pe un deal înalt, am putut să văd fiecare clădire şi l-am găsit pe moşuleţul adus puţin de spate. Ştiam că are o casă veche de piatră şi la poartă are o laviţă facută din doi blovani. Aş putea să mănânc vişine zemoase de la cei doi vişini din curte, dar aud vocea moşului care-şi strigă purceii şi îi lasă ciupăie troscoţel .Îl admir pe bătrânul cu obrajii roşii, îi privesc cu uimire şerparul şi mă pierd în ochii lui albaştri ca ai bunicului meu. S-au adunat mulţi copii şi nu ştiu unde să mă uit. La norii de fum de la pipa lui moş Ioniţă, la gâştele copiilor, sau să învăţ şi eu jocul “de-a bencile”. Îmi trebuie douăsprezece pietricele, dar… de unde să le iau? Mai bine mă duc sa invat să stâng fânul. De unde să ştiu eu cum se întorc brazdele groase? Îmi trebuie un “ic” de pământ, furca si grebla şi voi putea să clădesc căpiţe. Mă voi împrieteni cu Ionică şi o voi asculta pe Anica Surdului şi sora Dinului când vor cânta. Mi s-a facut poftă de pită cu slanină şi cu ceapă, dar înainte să le mănânc, trebuie să-mi fac rost de o traistă că aşa se mănâncă la câmp. Încet-incet simt mireasma fânului în aer şi cântecul greierilor. Cred că e bine să mă retrag “la umbră pe podmol”, dar să nu uit! Trebuie să văd ca mai face Ilie Rău, am aflat că are trei cloşti cu pui care nu au astâmpar nicio clipă. Cocoşul, cloştele şi puii parcă sunt familii cu educaţie şi cu multe activităţi. Nu pot să stau mult pentru că au sosit cei doi nepoţi şi e multă agitaţie, deoarece pe cer au apărut hârăi.Vreau să fug pe uliţele satului să las puii să crească, purceii să se joace liniştiţi şi m-am hotărât să culeg “cucuruze”. Şi bunica mea m-a dus să culeg porumb, şi la noi s-a făcut porumbul “pădure”, are câte doi şi trei tulei pe-un fir. Ştiu şi eu ca şi copiii lui Dumitru cum este toamna la cules de porumb, dar nu ştiu dacă noi avem delniţe. Totuşi e prea greu pentru mine, mai bine să vină iarna şi să ningă. Vreau să fiu prietenă cu Ionuţ şi Aniţa şi să îngrijesc şi eu o pasăre rănită. Aflu cu surprindere că şi iarna este multă treabă pe la ţară, oamenii trebuie să facă foc, să taie lemne, să care gunoi pe câmp, să aducă jipii de porumb rămaşi pe câmp, şi trebuie să facă prin şuri mestecături de fân şi paie pentru vite. Şi ce să fac dacă afară ninge mult şi noi nu vom mai avea sare acasă? Am să plec cu Ioniţă la pravalie, ştiu ce trebuie să fac: să mş îmbrac cu pieptar şi clicin, să-mi iau bani de aramă în colţul “năfrămuţii cu rândunele” şi să pornesc la pravălie spre vatra satului cu o bâtă să mă apar în drumul meu de vreun “câne”. Dar ce mă fac dacă nu voi mai şti drumul până la pravălie? Sunt multe uliţe, e multă zăpadă şi poate nu mai este nimeni să mă ducă la jupânul de după tarabă, cu barba lungă şi albă. Mai bine număr şi eu până la o sută, dar acum nu mai are nimeni să-mi dea fluierice roşie de zahăr drept recompensă. Vise, miresme, gusturi şi vise, o lume de basm în care au trăit bunicii şi străbunicii mei. Ce bine că m-am împrietenit cu Agârbiceanu! Când vreau, eu pot să-mi aleg un anotimp şi să pătrund în lumea de demult a strămoşilor mei. Vă aştept pe toţi să mă însoţiţi oricând! Isailă Gabriela Veronica clasa a V-a A Şcoala cu clasele I-VIII “Toma Cocişiu” Blaj Coordonator prof Sabina Marinescu

sus

<<<


Tag cloud



Imagini

Nu sunt imagini la acest articol

sus

<<<


Mesaje


Puteti sa ne trimite-ti un mesaj folosind formularul de mai jos


(complectati toate campurile)
Formular-contact

COD CAPTCHA

sus

<<<