Optimizat Firefox & Chrome

Ion Agarbiceanu si Ion Slavici-doi scriitori ardeleni

Mai sunteti incantati de placerea lecturii?

Chiar daca se citeste mai putin in ultima perioada, tot gasim ceva basme sau povesti specifice copilariei printre scriitorii din zona noastra geografica.


<<<

continut > seitin > simpozion > aspecte din proza lui Ion Agarbiceanu
Citeste tot articolul (chiar daca e mai lung-pot fi postate si romane!) sau poti sa sari direct la sectiunea de imagini (daca sunt luate) sau la cea de mesaje (daca sunt trimise).

aspecte din proza lui Ion Agarbiceanu

Publicat la de prof. Livia BREAZ [show] prof. Livia BREAZ [hide] - nu sunt mesaje- vizualizata de 3743 ori

  • Distribuie si tu daca iti place!
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • Delicious
  • Digg
  • Technorati
  • Stumble Upon
  • Yahoo Messenger
 

                       

Aspecte din proza lui Ion Agârbiceanu

Transilvania, care prin I. Slavici şi George Coşbuc înviorase la sfârşitul veacului trecut literatura română, accentuându-i anumite trăsături specifice, ca legătura cu creaţia populară, caracterul social –militant, realismul, tendinţa educativă, aduce prin Ion Agârbiceanu, în primele decenii ale secolului nostru, o nouă contribuţie artistică la dezvoltarea literelor româneşti.1 Ion Agârbiceanu debutează în ultimul an al secolului XIX , şi desfăşoară vreme de şase decenii, o vastă activitate, îndreptată în direcţii multiple. De sub pana sa ies poezii, povestiri, scrieri memorialistice, studii de istorie şi critică literară, articole culturale, politice şi ecleziastice.În acelaşi timp scriitorul ţine conferinţe, pe cele mai variate teme, cuvântări politice şi panegirice. Lumea lui Agârbiceanu descrisă în opera sa a fost cea "de acasă", precis conturată etnografic, istoric şi lingvistic. Este zona câmpiei ardelene, a bazinului aurifer al Ţării Moţilor,a ţinuturilor din jurul Sibiului. El a surprins în scrierile de mai mică sau mai mare respiraţie, tot ce era aspru şi sumbru în mediul rural ardelenesc. Intervenţia lui Eugen Lovinescu în Literatura Ardealului (1910) este şi mai concludentă:criticul îl salută ca fiind,"cel mai viguros povestitor al Ardealului din generaţia tânără". Evidenţia mai presus de orice "un cald idealism, o sfântă iubire de ai săi, de cei umiliţi, de cei tăcuţi, cărora le dă glas ca să-şi spună necazul şi durerea". În opera lui Agârbiceanu predomină proza de inspiraţie rurală şi nu întâmplător volumul de debut poartă numele De la ţară .El şi-a asumat rolul de misionar, de apostol în scrierile literare şi în publicistică, de luminător. S-a relevat pe drept cuvânt ţinuta etică, moral-educativă a povestirilor şi nuvelelor lui Agârbiceanu. S-a vorbit chiar de o tentă moralizatoare, prin intenţia lui didactică, voit pedagogică,care de multe ori i-a prejudiciat valoarea scrierii sale. Povestirile publicate aproape număr de număr în revistele Cosânzeana, Transilvania, Cele trei Crişuri, Socitatea de mâine, gând românesc, Pagini literare încearcă să răspundă unor nevoi curente ale omului de la ţară, oferind soluţii, sfătuind şi îndemnând la o apropiere mai puternică de şcoală, de cultură, de cartea scrisă, de meseriile oferite de asociaţiile îndrumătoare, de practicarea unor ocupaţii noi, de o nouă înţelegere a oraşului şi a rolului intelectualilor, potrivit cu dezideratele Astrei în conducerea căreia era coptat. Speranţa, credinţa în ideal, şi cel mai adesea, încrederea în Cel de Sus susţin acest calvar înduioşător al unor existenţe traumatizate, ajunse de cele mai multe ori în zonele cele mai de jos ale existenţei umane. S-a vorbit de faptul că scriitorul e un moralist, că proza lui tinde să inculce o morală, o învăţătură, un sfat, să clădeascăo imagine a binelui şi a încrederii în forţele uluitoare ale vieţii lăsate de Dumnezeu pe pământ, să răsplătească eforturile omului . Observaţia este cât se poate de adevărată, cu menţiunea obligatorie ca meşteşugul artistic exemplar al scriitorului îl scuteşte de a deveni tezist, supărător şi plicticos, ca de fiecare dată asistăm la o povestire temeinic organizată, cum personaje credibile şi situaţii cât se poate de verosimile, că realismul artei bate realismul vieţii. În cazul său ne aflăm şi în situaţia specială în care un om al bisericii devine părtaş la mărturisirile şi dezvăluirile oamenilor, înţelegând rostul conlucrării pentru binele omului şi punând, acolo unde este cazul, şi un strop de evlavie şi străduinţă creştinescă, fapt care îl susţine pe om şi îi dă tărie de caracter. Peste tot, scriitorul dă o semnificaţie înaltă vieţii şi inculcă omului respnonsabilitatea de a trăi conform preceptelor moralei comune, condamnând excesele, scoţând la lumină patimile, urile şi vrăjbile şi punând în locul lor mila, omenia, ajutorarea celui aflat la greu, îmbogăţind faptul de viaţă, aproape repertoricesc, cu valenţe subtil evanghelice. O altă calitate de nepreţuit a scrisului său este percepţia particulară a naturii. Aici, asemănarea cu Sadoveanu este totală şi de profundă semnificaţie. În toată literatura transilvăneană nu avem un alt pictor al naturii mai profund şi mai expresiv decât cel reprezentat de scrisul lui Agârbiceanu.Prin el, câmpia, pădurea sau satul devin mai familiare şi mai umane. Taina înserării, mersul norilor pe cer, sclipirea razelor de lună,mistica nopţii, foşnetele pădurii, ale apelor şi ale ierburilor, fojgăiala molcomă a animalelor, stânca, muntele, pădurea, poteca, prezenţa păsărilorşi a vieţuitoarelor pădurii fac tărâmul locuit de om mai luminos şi mai plin de taine, de voci şi viziuni care se prefiră până la lumea de dincolo, abia bănuită sau sugerată. O patriarhalitate blândă şi cucernică, o blajinitate a lucrurilor imuabile, rodind veşnicie şi imensitate a comunicării cu eternitatea , se descifrează din fiecare pagină a scrisului lui Agârbiceanu, când nu devine de-a dreptul poematic şi plin de neistovite valori stilistive. Volumele ca Din copilărie, Din munţi şi din câmpii, File din cartea naturii, proiectează cel mai adesea fiinţa umană într-un timp şi spaţiu mitic de o tulburătoare veridicitate, atingând pe alocuri poezia densă şi şi mătăsoasă a lui Sadoveanu. Dramele mute ale unor infirmi capătă măreţie şi candoare, precum şi acel timbru particular de blajinitate pe care îl recunoaştem în orice situaţie. Prin contribuţia sa la întregirea tezaurului literaturii române, Agârbiceanu rămâne nu numai un clasic, dar în aceeasi măsură un făuritor de lume, în lumea literaturii române, un creator de tipuri, personaje şi eroi literari originali şi inconfundabili, un scriitor care şi-a aparţinut numai sieşi, care a urmat un drum propriu, trecând strălucit prin capcanele efemere ale timpului 2. (Constantin Mohanu) Este scriitorul din care s-au hrănit şi s-au format ca oameni sute de generaţii la proza molcomă, sfătoasă şi plină de învăţăminte chibzuiteale acestui venerat dascăl al poporului, care şi-a dăriut întreaga sa existenţă acestor suflete, dezvăluirii necazurilor lor de fiecare zi, scăldându-se în dulcea lumină a idealităţii şi a credinţei. Profesor: LIVIA BREAZ Şcoala cu clasele I-VIII, "Ion Agarbiceanu",Cenade
1 Vasile Molan, Prefaţă în Ion Agârbiceanu, Schiţe şi nuvele, Bucureşti, Ed. Albatros, 1975, p V 2 Constantin Mohanu, Prefaţă în Ion Agârbiceanu, Arhanghelii, Bucureşti, Ed. Gramar, pXXI Bibliografie:
Mohanu,Constantin -"Prefaţă" în Ion Agârbiceanu, "Arhangelii", Bucureşti, Ed, Gramar, p. XXI Molan,Vasile -"Prefaţă" în Ion Agârbiceanu, "Schiţe şi nuvele", Bucureşti, Ed. Albatros, 1975, p. V. Popa, Mircea -"Introducere" în "Opera lui Ion Agârbiceanu", Bucureşti, Editura Minerva, p. 328

sus

<<<


Tag cloud



Imagini

Nu sunt imagini la acest articol

sus

<<<


Mesaje


Puteti sa ne trimite-ti un mesaj folosind formularul de mai jos


(complectati toate campurile)
Formular-contact

COD CAPTCHA

sus

<<<