Optimizat Firefox & Chrome

Ion Agarbiceanu si Ion Slavici-doi scriitori ardeleni

Mai sunteti incantati de placerea lecturii?

Chiar daca se citeste mai putin in ultima perioada, tot gasim ceva basme sau povesti specifice copilariei printre scriitorii din zona noastra geografica.


<<<

continut > blaj > referate > Fefeleaga-prezentare generala
Citeste tot articolul (chiar daca e mai lung-pot fi postate si romane!) sau poti sa sari direct la sectiunea de imagini (daca sunt luate) sau la cea de mesaje (daca sunt trimise).

Fefeleaga-prezentare generala

Publicat la de Jeler Cristian [show] Jeler Cristian [hide] - nu sunt mesaje- vizualizata de 11347 ori

  • Distribuie si tu daca iti place!
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
  • Delicious
  • Digg
  • Technorati
  • Stumble Upon
  • Yahoo Messenger
 

Fefeleaga- prezentare generală
de I.Agârbiceanu

	

Publicată în volumul “Două iubiri” în 1910,

nuvela Fefeleaga cuprinde aspecte din familia unor mineri din Munţii Apuseni, la începutul secolului al XX-lea. În nuvela Fefeleaga, autorul înfăţişează aspecte deosebite din viaţa unei femei sărace . Femeia este cunoscută în sat la început sub numele de Măria Dinului, apoi, după moartea soţului, s-a întâmplat să-i zică un om din sat Fefeleaga şi aşa i-a rămas numele. Cât a trăit, Dinu a muncit din greu în baie, din vremile de crâncenă exploatare; câştiga puţin, 2-3 zloţi pe săptămână, şi venea acasă “ud şi plin de tină”.Tuşea, îi certa pe cei cinci copii slabi, prăpădiţi, exprimându-şi părerea că niciodată nu-i va vedea zdraveni, buni de muncă. Femeia era mai optimistă; îi mângâia şi-l asigura pe Dinu că se vor mai întări ei când se vor face mai mari şi vor începe să lucreze. Dinu nu i-a văzut niciodată mari, pentru că a murit înaintea tuturor. De aici înainte viaţa femeii devine şi mai grea. Muncise şi înainte de moartea lui Dinu, câştigând greu vreo 3 zloţi pe săptămână. Căra piatră cu Bator, un cal alb, slab, bătrân şi orb. Dis-de-dimineaţă începea să bată uliţele satului, urca şi cobora Dealul Băilor de unde lua piatra şi o vindea la bogătani, făcând cinci-şase transporturi pe zi, pe vreme mai bună. Înainte de a împlini cincisprezece ani, îi moare primul copil. La cinci ani după moartea lui Dinu, Fefeleaga rămâne numai cu doi copii, un băiat şi o fată. Îşi îngroapă pe rând fiecare copil, întrerupând la moartea fiecăruia munca istovitoare pentru câteva zile. Devine tot mai abătută, mai închisă în sine, mai împietrită de durere, străbătând mereu aceleaşi drumuri, să muncească pentru ceilalţi doi copii care i-au mai rămas. “Înaltă, uscată, cu obrajii stricaţi de vărsat, arşi de soare şi de vânt”, urcând şi coborând aceleaşi cărări, Fefeleaga nu cunoaşte în viaţa ei altceva decât munca alături de Bator, durerea morţii a tot ce avea mai drag şi înşelarea continuă a bogătanilor, care-i rămâneau mereu datori, socotind că Fefeleaga “cap de muiere,va mai uita”. Fefeleaga însă nu uita nimic, şi privindu-i bând bere, duminica la cârciumă, ajunge să-i dispreţuiască nespus şi să se izoleze tot mai mult, să-şi piardă tot mai mult încrederea în oameni. Nu mai crede în nimic şi nu mai aşteaptă nimic bun de la viată. În faţa superstiţiilor altor femei din sat, combate credinţa în draci printr-o înţelepciune izvorâtă din adânca ei suferinţă: “Drac e omul cel rău şi nedrept”. După trei ani de la moartea celui de al treilea copil, Fefeleaga îşi întrerupe munca pentru a-şi îngropa ultimul băiat; mai rămăsese cu o singură fată, cu Păuniţa. După ce-l pierduse pe Dinu şi patru copii, au mai trecut “patru ani, două luni şi treisprezece zile” şi Fefeleaga trăieşte ultima lovitură grea dintr-un şir lung de suferinţe. Aprinde în sfeşnic cea din urmă luminiţă să vegheze moartea celui din urmă copil, Păuniţa. “N-a plâns, nu s-a bocit, nu şi-a sărutat copila, ci a stat aşa cu capul în palmele aspre”. I se perindau în minte cei patruzeci şi cinci de ani de drumuri neîntrerupte făcute întâi lângă un cal negru, apoi lângă Bator. Drumuri atât de multe, încât puse cap la cap ar fi putut face înconjurul lumii şi dacă ar fi strâns grămadă toată piatra cărată ar fi făcut un deal mare cât Dealul Băilor. Zdrobită la capătul unei vieţi pustii, fără nicio bucurie, merge pentru ultima oară la clopotar şi la preot să-i roage: “Să se mai ostenească odată pentru cel din urmă suflet din casa ei”. Cu durere în suflet îl vinde pe Bator, singurul sprijin în atâtea suferinţe. Pentru ultima dată în urechile bătrâne îi răsună îndemnul blând al stăpânei: “Ghii, mai Batore, ghii măi…” însoţit de cea din urmă destăinuire: “Acum te duce Fefeleaga la târg să te vândă, să cumpere mama cunună şi julj (pânză subţire) alb, alb, ca laptele de alb”. Odată cu moartea Păuniţei, scriitorul întrerupe aici povestea atât de tristă a vieţii Măriei Dinului. Semnificaţiile operei converg pentru a condamna o dată mai mult o societate strâmb întocmită, în care tragedia Măriei Dinului nu era un caz izolat. Îndurarea atâtor înşelări şi umilinţe, dârzenia unei munci grele, duse până la ultima speranţă, demonstrează tăria morală a unei femei lovite atât de crud în viaţă, dar împietrită în suferinţa neînfrântă. În realizarea operei se remarcă o desavârşită artă a scriitorului în zugrăvirea portretului. Fefeleaga era “căruntă, avea părul ca lâna oilor seine. Pe obrajii ei mâncaţi de vărsat se formaseră pârâiaşe adânci, zbârcindu-i faţa”. În descrierile puţine, scriitorul recurge la comparaţii sugestive: Dealul Băilor e “înalt, pieptiş, cu colţi de stâncă ieşită ca nişte măsele de uriaşi”. Jeler Cristian, clasa a V-a A Şcoala cu clasele I-VIII “Toma Cocişiu” Blaj Coordonator. prof. Sabina Marinescu

sus

<<<


Tag cloud



Imagini

Nu sunt imagini la acest articol

sus

<<<


Mesaje


Puteti sa ne trimite-ti un mesaj folosind formularul de mai jos


(complectati toate campurile)
Formular-contact

COD CAPTCHA

sus

<<<